Cu câteva zile în urmă am văzut un teaser interesant de la Samsung, care părea a indica sosirea unui handset cu corp metalic. La acel moment se speculase că vom vedea ceva însemnat lansat pe 9 decembrie, adică astăzi. Ei bine, nu e vorba despre Galaxy S5, ci despre Galaxy J.
Samsung Galaxy J a fost anunţat oficial astăzi în Taiwan, terminal cunoscut sub numele de cod SGH-N075T, iar acesta nu este un model nou, de vreme ce e disponibil deja în Japonia din octombrie. Handsetul va debuta pe piaţa din Taiwan în această lună şi speram să îl vedem şi la magazinele de la noi în curând. Preţul va fi de 740 de dolari în noua regiune de lansare, iar terminalul va fi disponibil pe alb şi roz.
Dotările sale includ Android 4.3 Jelly Bean, un display Full HD de 5 inch, conectivitate LTE, NFC şi un procesor quad core Snapdragon 800. Avem la bord şi 3 GB RAM, o cameră de 13 megapixeli cu bliţ LED şi o cameră frontală de 2 megapixeli, plus slot pentru carduri microSD. Bateria e o unitate de 2600 mAh, iar acest telefon e practic o versiune mai compactă de Galaxy Note 3, sau poate un Galaxy S4 cu upgrade-uri dacă vreţi.
Sursa: mobilissimo.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu