Despre Sony Ericsson Xperia Pro
am aflat încă din luna februarie, cu ocazia evenimentului Mobile World
Congress 2011. Deşi ne era promis mult mai devreme, versiunea cu
tastatură QWERTY a lui Xperia Neo
va ajunge pe rafturile magazinelor abia din această lună, pre-echipat
pentru mediul de afaceri cu un pachet software destul de interesant.
Sistemul de operare Android 2.3 Gingerbread este livrat împreună cu aplicaţiile McAfee Mobile Security şi Office Suite Pro, alături de câteva addon-uri menite să faciliteze sincronizarea cu serverele Microsoft Exchange şi alţi clienţi de email. Widget-ul Type & Send este activat la glisarea tastaturii QWERTY şi ne permite să compunem mesaje email direct din homescreen, pe care le putem expedia mai departe în timp record.
La nivel hardware, Xperia Pro încearcă să ne convingă cu un procesor Snapdragon MSM8255 tactat la 1 GHz, 512 MB memorie RAM, ecran de 3.7 inch cu rezoluţie 854 x 480 pixeli şi o cameră foto de 8.1 MP. Aceasta suportă captură video la rezoluţie HD şi foloseşte un senzor de imagine bazat pe tehnologie Exmor R.
Opţiunile pentru conectivitate includ suport Wi-Fi şi Bluetooth, o ieşire HDMI pentru conectarea unui televizor LCD, respectiv suport DLNA pentru video streaming wireless către dispozitive compatibile. Spaţiul de stocare oferit pentru instalarea de aplicaţii este limitat la 320MB, însa pachetul include şi un card microSD de 8GB, pe care îl putem ataşa pentru extinderea capacităţii de stocare fără costuri suplimentare.
Sursa: go4it.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu