Pages

joi, 13 octombrie 2011

Nokia BH-905i, dovada că muzica prin Bluetooth e încă la început

Căştile Bluetooth Stereo din imagine, Nokia BH-905i, nu sunt nici pe departe cea mai recentă realizare a finlandezilor pe segmentul audio. Headset-ul vine să înlocuiască un model mai vechi, lansat în 2009 - Nokia BH905.


Design

În doi ani de zile, inginerii responsabili de trecerea la următorul stadiu evolutiv nu s-au agitat prea tare. BH905i aduce puţine noutăţi, chiar foarte puţine. Pe partea de design, diferenţele sunt aproape insesizabile. Totuşi, dacă privim cu atenţie, observăm că noul headest este ceva mai compact, datorită unei curburi mai line a headband-ului. Greutatea lor este şi ea redusă cu 8 grame (167 de grame faţă de 175 grame cât cântăreşte modelul BH-905).

Materialele folosite la construcţie sunt aceleaşi (piele naturală şi pânză pentru acoperirea difuzoarelor, plastic premium pentru headband şi finisaj metalic pe exterior), iar aici nu cred că se puteau aduce îmbunătăţiri deoarece calitatea lor e pur şi simplu impecabilă.

Pe partea de confort lasă însă de dorit, dar nu din cauza materialului ci pentru că headset-ul a fost proiectat neinspirat. Chiar şi cu headband-ul strâns la maxim, căştile îţi dau senzaţia de nesiguranţă, ai impresia că îţi alunecă de pe cap la fiecare pas. Şi nu e doar o impresie, dacă măreşti pasul sau începi să alergi există mari şanse ca acest lucru să se şi întâmple. Aşadar, BH-905i sunt recomandate pentru activităţi pasive, nu şi la plimbare, în vreme ce pentru activităţi sportive sunt absolut nepotrivite.

Acum că am lămurit partea ce ţine de construcţie, să vedem cum folosim aceste căşti.


Conectarea prin Bluetooth (pairing-ul)

Conectarea prin Bluetooth se poate face cu orice dispozitiv ce integrează sau dispune de un adaptor Bluetooth cu suport A2DP pe USB. În general, merge cu mai toate playerele multimedia, telefoanele mobile, laptopurile şi tabletele relativ noi. În cazul PC-urilor, trebuie să aveţi un adaptor Bluetooth extern, pe care îl conectaţi pe USB. Un asemenea adaptor ar fi fost binevenit în pachetul de accesorii, dar din păcate Nokia nu a inclus aşa ceva.

Pentru realizarea pairing-ului, ţineţi apăsat butonul de "Power" de pe căşti până când începe să clipească LED-ul albastru. În acest moment, căştile pot fi detectate de alte dispozitive. Activaţi Bluetooth-ul pe aparatul la care doriţi să conectaţi căştile şi selectaţi opţiunea de căutare. După ce headset-ul este detectat, până la finalizarea conectării, este posibil să vi se ceară un cod. Dacă vi se cere asta, introduceţi "0000" şi conectarea ar trebui să fie validată.

Specificaţii şi performanţe

La preţul de aproximativ 1000 de lei, potenţialii clienţi aşteaptă ca headset-ul Nokia BH-905i să le ofere o calitate audio impecabilă. Specificaţiile de pe hârtie promit asta:
  • Răspuns în frecvenţă: 15 Hz - 20 kHz;
  • Impedanţă difuzor: 32 ohm;
  • Difuzoare cu diametrul de 32 mm;
  • Număr de microfoane pentru reducerea zgomotului: 8;
  • 2 microfoane de captare a vocii şi tehnologie avansată de procesare digitală a semnalului (DSP) pentru o comunicare clară;
  • Active Noise Cancelling (ANC) - tehnologie de reducere activă a zgomotului: elimină până la 99% din zgomotele de fond.
În practică, ne vom confrunta cu două situaţii distincte: când le folosim cu fir şi când apelăm la tehnologia Bluetooth. Utilizate cu fir, căştile oferă o calitate excelentă a sunetului, redând fidel întreaga plajă de frecvenţe, de la joase la înalte.

Prin Bluetooth însă, lucrurile se complică. Pentru ca streaming-ul wireless să se facă fără întreruperi, se foloseşte un algoritm de compresie care afectează calitatea sunetului. O ureche mai "fină" va percepe sunetul uşor distorsionat şi cu o perdea de zgomote parazite enervante , iar utilizatorii pretenţioşi vor taxa dur compromisul.

Darcă ar fi să mă exprim pe o scară de valori de la 1 la 10, muzica prin Stereo Bluetooth este de cel mult un 6. Cu alte cuvinte, trece examenul, dar o ţinem minte semestrul viitor. Din păcate, la ora actuală atât poate să ne ofere tehnologia Bluetooth, iar inconvenientul se aplică tuturor căştilor de acest gen, nu doar în cazul de faţă.

Precizez că există şi indivizi care pur şi simplu nu pot percepe diferenţele de calitate (fir versus Stereo Bluetooth) şi au impresia că "se aude foarte bine şi aşa". Eu pot doar să adaug că ar fi cazul să meargă la un control O.R.L. Este binecunoscut faptul că cei care ascultă în mod regulat muzică la volum ridicat îşi pierd acuitatea auditivă în timp.


Autonomie

Headset-ul Nokia BH-905i integrează un acumulator Li-Ion Polimer de 600 mAh ce oferă următorii timpi maximi de utilizare:
  • Convorbire (Bluetooth): 24 ore
  • Muzică (Bluetooth): 25 ore h
  • Convorbire (Bluetooth, cu reducerea activă a zgomotului): 15 ore
  • Muzică (Bluetooth, cu reducerea activă a zgomotului): 16 ore
  • Muzică (prin fir, cu reducerea activă a zgomotului): 40 ore
  • Durata în regim de aşteptare este de până la 600 de ore, iar timpul de încărcare de maximum două ore.
Accesorii

Pachetul de accesorii cuprinde:
  • Setul cu căşti stereo Bluetooth Nokia BH-905i;
  • Tocul Nokia CP-511;
  • Cablul audio Nokia CA-143U cu conector Nokia AV de 3,5mm (~1,2m);
  • Cablul audio Nokia CA-182U cu conector de 3,5mm pentru iPhone(~1,2m);
  • Prelungitorul audio Nokia CA-144U (~1,7m);
  • Adaptorul AV Nokia AD-52 pentru conectorul Nokia AV de 2,5 mm;
  • Adaptorul audio Nokia AD-63 pentru mufă standard de 3,5 mm k;
  • Adaptorul Nokia AD-71 pentru mufă de avion;
  • Adaptorul Nokia AD-70 pentru sistemul audio de acasă cu mufă de 6,3 mm;
  • Adaptorul audio Nokia pentru VoIP AD-77;
  • Încărcătorul Nokia AC-15;
  • Ghidul de utilizare.
Am fi apreciat prezenţa unui adaptor Bluetooth pe USB, folositor dacă vrem să utilizăm căştile wireless conectate la PC.

Plusuri şi minusuri

[+] Calitate excelentă a materialelor de fabricaţie;
[+] Sunet de foarte bună calitate (prin fir);
[+] Tehnologie de atenuare a zgomotului ambiental - Active Noise Cancelling;
[-] Audiţia prin Stereo Bluetooth lasă de dorit;
[-] Căştile nu stau bine fixate pe cap, deci nu sunt recomandate pentru cei care fac mişcare;
[-] Pachetul de accesorii, deşi bogat, nu include adaptor Bluetooth pe USB;
[-] Preţ foarte piperat.

Concluzie

Căştile Nokia BH-905i ne demonstrează că lucurile se mişcă extrem de lent pe acest segment de periferice audio wireless portabile. Preţurile se menţin sus, iar calitatea lasă de dorit. În schimbul sumei deloc accesibile de aproximativ 1000 de lei, primim un headset ce încântă doar prin calitatea sunetului prin fir şi tehnologia de atenuare a zgomotului. Practic, banii suplimentari pentru utilizarea wireless nu sunt justificaţi - căştile stau să ne cadă de pe cap iar muzica prin Stereo Bluetooth poate fi apreciată doar de amatorii de viniluri zgâriate, în nicun caz de un audiofil.

Sursa: go4it.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Powered by High tech Blog™