Pages

luni, 30 iulie 2012

eMag s-a vandut. Cine a cumparat cel mai mare magazin online de electronice din Romania

Unul dintre cei mai mari jucatori globali din online va prelua 70% din actiunile companiei eMAG

Grupul Naspers, unul dintre cei mai mari jucatori globali din online, va prelua 70% din actiunile eMAG. Intrarea grupului Naspers in actionariat a fost determinata de pozitia eMAG in retail-ul regional, intentia grupului expansiunea grupului in regiune, a anuntat compania citata de incont.ro.
Doi dintre actionarii actuali isi vor pastra partile detinute, restectiv Iulian Stanciu va pastra 21,6%, iar Radu Apostolescu, 8,4%. Iulian Stanciu va asigura si managementul companiei in calitate de director general eMAG, in vreme ce Radu Apostolescu va ocupa pozitia de director de dezvoltare.
Dupa aceasta tranzactie, eMAG se va extinde pe principalele piete din estul Europei, un prim pas fiind facut anul acesta prin intrarea in Bulgaria, urmand ca in scurt timp sa se demareze noi operatiuni pe alte piete mari din regiune.
Grupul Naspers este unul dintre cei mai mari jucatori online din Asia, America de Sud, Africa, Rusia si Europa Centrala, cu o cifra de afaceri de 5,3 miliarde de dolari in ultimul an financiar, fiind evaluata la Johannesburg Stock Exchange la 21,6 miliarde de dolari.
In Romania, Naspers mai detine PayU Romania, platformele online autovit.ro, mercador.ro, compari.ro si este unul dintre actionarii Fashion Days.
eMAG a avut in 2011 o cifra de afaceri de 145 milioane de euro, echipa companiei numarand in prezent peste 450 de membri. Retailer-ul detine un portofoliu de peste 60.000 produse, dezvoltate de 400 de branduri internationale.
Pentru mine poate cea mai importanta componenta a tranzactiei este recunoașterea valorii companiei și a rezultatelor echipei pe care am construit-o in toti acești ani. Am demonstrat ca in Romania antreprenoriatul functioneaza, ca poti dezvolta o afacere solida, suficient de puternica pentru a determina un gigant global in domeniul IT sa te transforme in varful de lance pentru dezvoltarea grupului in regiune. Este de fapt un pas important pentru industria locala și un semnal ca jucatorii romani pot fi atragatori pentru marii investitori internationali”, a declarat Iulian Stanciu, director general eMAG.
Tranzactia va deveni efectiva dupa primirea acordului de la Consiliul Concurentei.
eMag opereaza magazinul www.emag.ro precum si sapte showroom-uri in Bucuresti, Iasi, Ploiesti, Cluj, Timisoara, Constanta si Craiova.
Sursa: Yoda.ro

joi, 19 iulie 2012

Estomparea feţelor umane, autocenzura pe YouTube


Serviciul de găzduire video YouTube a primit în ultimii ani o serie utilă de instrumente de procesare simplă, cum ar fi corecţia înregistrărilor tremurate, tăierea secvenţelor sau ajustarea parametrilor de lumină şi culoare, însă nou introdusul instrument de estompare a feţelor are o natură ceva mai specială.

Anunţată ieri de către Google, noua opţiune a fost născută din nevoia de intimitate sau protecţie de care au nevoie utilizatorii care distribuie online înregistrări cu evenimente sensibile. Evident, oricine poate apela la acest instrument pentru a proteja intimitatea persoanelor surprinse în cadru, însă cei mai interesaţi vor fi utilizatorii care folosesc YouTube ca platformă pentru jurnalismul cetăţenesc şi care acum pot evita repercusiunile, uneori drastice, pe care participarea le poate atrage. Gândiţi-vă la evenimentele din Egipt şi Siria şi deja veţi înţelege utilitatea acestei opţiuni.
Activarea opţiunii este banală, utilizatorul putând-o găsi în meniul contextual "Îmbunătăţiri" al fiecărei secvenţe video din contul său. Aceasta oferă o previzualizare rapidă şi permite şi salvarea separată a filmului original. Rutinele de detecţie nu sunt întotdeauna eficiente, acestea scăpând feţele umane de dimensiuni prea mici sau prea întunecate, însă utilitatea ei este incontestabilă.
Sursa go4it.ro

Vezi cel mai subtire si mai rezistent smarphone din lume(VIDEO)



Fara sa aiba specificatii impresionante, Oppo Finder este cel mai subtire si mai rezistent smartphone din lume. Gadgetul produs in China poate fi folosit chiar pe post de ciocan.
Smartphone-ul Oppo este atat de rezistent incat spatele si marginile sale metalice pot fi folosite pentru a bate cuie. In plus, Oppo Finder are o grosime de numai 6,65 mm, scrie Dvice.
Atunci cand nu este folosit pentru lucrari de tamplarie, Oppo Finder este un smartphone Android obisnuit, ce ruleaza Ice Cream Sandwich si are un ecran de 4,3 inci Super Amoled Plus, cu rezolutie de 960×540.
Oppo Finder include un procesor dual-core la 1,5 GHZ, alaturi de 1GB memorie RAM, spatiu de stocare de 16GB si camere foto de 8MP si 1,3MP. Recordul pentru cel mai subtire smartphone a fost insa obtinut cu sacrificarea mufei audio de 3,5mm, iar smartphone-ul chinezesc are un pret de aproximativ 395 dolari.

joi, 12 iulie 2012

Samsung Galaxy S II primeste update-ul la Android 4.0.4


Samsung a inceput sa ofere utilizatorilor de Samsung Galaxy S2 update-ul la Android 4.0.4. Operatiunea ar putea dura pana la 2 luni, in functie de operatorul telecom.
La doua zile dupa ce update-ul la cea mai noua versiune de Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich pentru Samsung Galaxy S2 a ajuns pe internet, compania sud-coreeana va lansa oficial upgrade-ul de firmware, scrieGSMArena.
Update-ul la Android 4.0.4 aduce mai multe imbunatatiri de performanta si rezolva cateva bug-uri. Prima tara care primeste update-ul este Rusia, dar noul firmware pentru Samsung Galaxy S2 va fi disponibil in curand la nivel global.
Instalarea noului firmware Android 4.0.4 Build date 5 iulie se va desfasura prin serviciul Samsung KIES sau direct de pe site-ul SamFirmware.com.
Android 4.0.4 firmware pentru Samsung Galaxy S2:
  • Changelist: 837163
  • PDA: I9100XWLPM
  • MODEM: I9100XXLQ6
  • CSC: I9100OXELP8
Sursa: Hit.ro

Inca un joc celebru devine film: Deus Ex


Universul cyberpunk din Deus Ex ajunge pe marile ecrane. CBS Films a achizitionat drepturile pentru ecranizarea celui mai nou joc Deus Ex: Human Revolution.
Dezvoltatorii titlului, Eidos Montreal si Square Enix, vor participa activ la dezvoltarea proiectului bazat pe cel mai nou joc din seria Deus Ex ce a fost lansata in 2000 si continuata in 2003 cu Deus Ex: Invisible War, scrieTheVerge.
Implicarea echipei originale care a dezvoltat Deus Ex: Human Revolution, lansat in 2011, este un semn bun, insa studioul care lucreaza la proiect este responsabil pentru filme cu buget modest ca The Back-Up Plan (Plan de rezerva) cu Jennifer Lopez si Beastly (Bestial) cu Alex Pettyfer si Vanessa Hudgens.
CBS Films spera ca ecranizarea sa pastreze magia universului cyberpunk care a fascinat jucatorii Deus Ex pentru mai bine de 10 ani.
Ai jucat vreun titlu din seria Deus Ex? Ai merge la cinema pentru a vedea un film bazat pe Deus Ex: Human Revolution?
Sursa:Hit.ro

vineri, 6 iulie 2012

Noi detalii despre butonul Want, pregătit pentru reţeaua Facebook


În ultima vreme au circulat zvonuri conform cărora Facebook este pe cale să introducă un buton Want, alături de arhicunoscutul buton Like. Butonul Want ar urma să permită adăugarea de diverse produse într-o listă virtuală de cumpărături, pe care le putem cumpăra direct din paginile reţelei de socializare.
Datorită muncii de detectiv a unui dezvoltator web pe nume Tom Waddington, putem vedea şi cum va arăta viitorul buton Want, inclus deocamdată din greşeală în componenţa unor plugin-uri pentru reţeaua Facebook. Acesta a precizat că administratorii reţelei de socializare pregătesc deja de ceva timp introducerea butonului Want, lansarea oficială a aceste funcţii nefiind foarte departe. ”Butonul a mai fost actualizat de săptămâna trecută şi până acum, aşa că putem spune cu certitudine că se lucrează la el şi nu este vreun proiect abandonat”
Facebook Want
Cu ajutorul unui buton Want, pus alături de obişnuitele Subscribe şi Like, utilizatorii Facebook vor putea vedea mai multe lucruri pe care alţi membrii ai reţelei de socializare sunt interesaţi să le cumpere.
”Faptul că în codul de programare prezent în aceste componente plugin se face referire la expresiasocialcommerce, este un indiciu că noua funcţie este luată în serios”. Waddington a mai explicat şi că ”Facebook plănuieşte să permită utilizatorilor să dea share atât la intenţiile de cumpărături, cât şi lucruri deja cumpărate, cuprinzând de la obiecte cumpărate în jocuri şi până la donaţii”.
Deşi noul buton încă nu a ieşit la iveală în paginile Facebook, administratorii reţelei au declarat totuşi că se lucrează la introducerea de funcţii noi. ”Mereu încercăm să adăugăm noi facilităţi platformei de socializare. Totuşi, în acest moment nu avem nimic nou de anunţat.”
Sursa: go4it.ro

joi, 5 iulie 2012

Amazon pregateste Kindle Fire 2

Dupa Nexus 7, Amazon ar putea lansa o noua tableta de 7 inch 



Dupa succesul Kindle Fire, lansat la sfarsitul anului trecut, Amazon pregateste o noua versiune a tabletei de 7 inch. Potrivit presei chinezesti, compania americana a comandat deja doua milioane de unitati al noului Kindle Fire de la compania taiwaneza Quanta Computer.
Doi giganti din industria IT, Google si Microsoft, au lansat primele tablete cu propriile sisteme de operare. In timp ce Surface, tableta lui Bill Gates, este un potential competitor pentrui Apple, Nexus 7 vizeaza direct segmentul de piata Kindle Fire.
Noua tableta Amazon ar putea avea o carcasa de platic cu rama de metal, un ecran LG de 7 inch si un panou touch realizat de TPK. Quanta Computer va livra cele 2 milioane de noi modele Kindle Fire la inceputul lunii august, potrivit site-ului unwiredview.
Sursa: yoda.ro


miercuri, 4 iulie 2012

Europenii au respins definitiv ACTA


imageAcordul comercial de combatere a contrafacerii, cunoscut sub numele de ACTA, a fost respins astăzi de Parlamentul European cu 478 de voturi „împotrivă”, 39 de voturi „pentru” și 165 de abțineri.
În cadrul unui comunicat oficial, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Dan Nica, salută hotărârea legislativului European – afirmând că rezultatul votului din plen a fost oarecum așteptat pentru că, anterior, cele cinci Comisii (pentru Dezvoltare, Comerț Internațional, Industrie, Cercetare și Energie, Comisia pentru Afaceri Juridice și Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne) nu își dăduseră acordul.
„Deși Grupul Popular a cerut amânarea acestui vot foarte important, s-a respins și, iată, vocile milioanelor de utilizatori de Internet din întreaga Europă au fost ascultate”, a precizat Dan Nica. Acesta declarase încă de la preluarea mandatului de ministru, acum două luni, că România nu susține ACTA.
ACTA fusese semnat anterior de toate statele UE, cu excepția Ciprului, Estoniei, Germaniei, Slovaciei și Olandei, la care se adăugau State Unite, Canada, Japonia, Elveția, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore și Coreea de Sud. În prezent, după o serie de critici aprinse şi manifestaţii de protest, tratatul mai este susţinut în prezent doar de Statele Unite, Japonia şi Maroc, în timp ce Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Elveţia şi Uniunea Europeană au refuzat ratificarea.


Sursa: chip.ro

Mozilla anunta sistemul de operare mobil Firefox OS

Dupa succesul browserului Firefox, Mozilla pregateste un sistem de operare mobil
Mozilla anunta sistemul de operare mobil Firefox OS
Mozilla, compania din spatele cunoscutului browser Firefox, isi anunta intrarea pe piata sistemelor de operare mobile. Noua platforma se va numi Firefox OS, potrivit unui anunt postat ieri pe site-ul Mozilla.
Initiativa Mozilla va fi sustinuta de o serie de operatori de telefonie mobila precum: T-Mobile, parte a grupului Deutsche Telekom, Sprint din Statele Unite, Telecom din Italia, Telefonica din Spania, Smart, Telenor si Etisalat, o retea prezenta in 18 state din Orientul Mijlociu, Asia si Africa.
Doi dintre marii producatori de telefoane mobile din China, ZTE si TCL, si-au anuntat intentia de a realizate telefoane cu procesoare Qualcomm Snapdragon.
Noul sistem de operare va avea la baza HTML 5, toate aplicatiile vor fi realizate pe aceasta platforma, inclusiv functiile standard ale telefonului (apeluri, mesaje, calendar etc.). Este de asteptat ca  Firefox OS sa fie lansat in 2013.

Sursa: yoda.ro

marți, 3 iulie 2012

Vedeti noul trailer Assassin's Creed III (Video)


Ubisoft a surprins fanii Assassin's Creed cu un nou trailer pentru urmatorul joc din serie. Clipul a fost pregatit special pentru 4 iulie, Ziua Independentei SUA.
Actiunea din noul joc din seria Assassin's Creed ce va fi lansat in aceasta toamna are loc in timpul Revolutiei Americane, iar personajul principal, Connor, va putea explora un mediu open world in noul titlu, scrieDenofGeek.
Imbunatatirile de gameplay vor permite asasinului sa exploreze salbaticia americana, unde poate urmari si vana animale, dar si soldati britanici. Assassin's Creed 3 nu mai include orase mari, ci o serie de localitati mai mici, multe medii naturale si chiar batalii navale.
Assassin's Creed 3 va fi lansat in Europa in data de 31 octombrie 2012 pentru PlayStation 3 si Xbox 360 si va fi disponibil din data de 23 noiembrie 2012 pe PC.


Sursa: hit.ro

luni, 2 iulie 2012

Adio Flash Player pentru Android din 15 august


Noul Android 4.1 Jelly Bean este prima versiune a sistemului de operare mobil dezvoltat de Google fara Flash. Adobe a anuntat ca Flash va fi retras complet din Google Play incepand cu data de 15 august.
Odata cu decizia Adobe de a sustine HTML5, Flash dispare din Google Play. Aplicatia mai poate fi descarcata pana in data de 15 august, dar daca exista probleme de compatibilitate cu Android 4.1 Jelly Bean, rezolvarea lor ramane la latitudinea utilizatorului, scrie ArsTechnica.
Adio Flash Player pentru Android din 15 august
Flash-ul pentru device-uri cu Android, dar si pentru cele cu sistemul de operare al BlackBerry, a avut uneori probleme de performanta si de golire a bateriei, dar multi utilizatori ii vor simti probabil lipsa, pana cand HTML5 se va extinde in mediul online.
Gadgeturile mai vechi, ce includ compatibilitate nativa cu Adobe Flash Player, vor primi in continuare update-uri ce rezolva bug-uri sau ofera imbunatatiri de securitate.

Sursa: hit.ro

duminică, 1 iulie 2012

Intel lanseaza noi modele de procesoare mobile Core i3


Intel vrea sa invadeze toate segmentele de piata cu procesoarele sale din a treia generatie Core. Pentru ca putine platforme ramasesera necucerite, Intel lanseaza acum si procesoare mobile Core i3 (pentru laptopuri). Anuntul vine la putin timp dupa ce compania a dezvaluit ca Surface, tableta Microsoft, este motorizata tot de procesoare Intel.
Asa cum a promis odata cu prezentarea noii arhitecturi Ivy Bridge, Intel lanseaza doua noi modele de procesoare mobile Core: i3-3110M si i3-3217U, ambele la un pret de 225 dolari, scrie ZDNet.

Intel Core i3-3110M este un dual-core la 1,8GHz ce consuma 35W, cu cache de 3MB si compatibil cu PCI Express 3.0. Procesorul Intel are integrat si chip grafic Intel HD Graphics 4000, ce ruleaza de la 650 MHz pana la la 1GHz.
Intel Core i3-3217U consuma aproape jumatate din energia necesara primul cip Intel Core i3, numai 17W, insa ofera specificatii similare: dual-core la 1,8GHz. Diferentele tin de partea grafica, Intel HD Graphics 4000 la 360 MHz si de compatibilitatea cu PCI Express 2.0.

Sursa:Hit.ro

 
Powered by High tech Blog™